Fotbalistul nigerian al echipei Delta Tulcea Chinonso Ihelwere Henry, care s-a prăbușit pe teren în timpul meciului amical disputat la Balotești, a murit după ce medicii au încercat să-l resusciteze timp de aproximativ o oră.
Chinonso Ihelwere Henry avea 21 de ani și evolua pe postul de atacant. El fusese adus în România de tehnicianul Ion Marin, iar în iarnă a fost dorit de Petre Grigoraș la Pandurii Târgu Jiu.
„L-am cunoscut și m-a impresionat. La 21 de ani, era bine crescut, cu foarte mult bun simț. El a vrut să semneze cu mine, dar am refuzat, pentru că mai avea un an de contract cu Delta Tulcea și n-am vrut să se înțeleagă că eu îl influențez.
El era monitorizat și de Oțelul Galați. Prin intermediul unei cunoștințe, l-am determinat pe Dorinel Munteanu să-l monitorizeze, dar nimic concret. El mi-a zis că vrea să rămână la Delta până în iarnă, iar dacă va avea vreo ofertă concretă, atunci va pleca.
Nu mi-a vorbit niciodată despre problemele de sănătate, mi-a vorbit despre problemele financiare pe care le avea clubul. I-am împrumutat o sumă de bani, nu cred că este corect să zic asta, pentru că nu-și mai primise salariul. N-am zis că nu este posibil ca un jucător de perspectivă cum era el să nu fie plătit. Era neplătit de două luni.
El era monitorizat, cu perspectivă de a-l duce în campionatul Rusiei, în prima ligă”, a spus impresarul Lucian Mincu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER